Sunt eu cu mine, la fel ca in multe alte seri,multe alte nopti,zile…Mi-e rau de atata lume.Ma macina ganduri crunte; nu reusesc sa fug de ele,sa ma ascund undeva.M-am saturat de toate;parca ma apasa prea multe rele.Pe de-o parte frec menta toata ziua- hmm in vacanta.Dar nu-i deloc usor sa stau pe loc.Ma uit in oglinda, si mai descoper o sumedenie de tampenii.Bineinteles ca  ma cert cu mine,cu ceilalti pentru cele mai aberante lucruri posibile.Incerc sa zburd in libertate,sa gust din viata,dar fir’ar de “prajituri” au prea multe calorii ! Nu stiu ce sa fac sa dau un sens clipelor,care tot alearga pe cadranul unui ceas ratacit de soarta .Nefericirea vine din comoditate,e usurinta de a-i lasa pe ceilalti sa faca totul pentru noi,sa fie ei ratiunea unei vieti cam stirbe.E mai putin dureros sa dai vina pe altii ,dar de fapt…

E o tristete in jurul meu,o maladie suparatoare,care ucide.Nu mai stiu daca mi-e dor de cineva.Cred ca s-a ingropat singur in adancul inimii mele,dezamagindu-ma.Cand ma gandesc ca sunt atatea lucruri, care imi lasa un gust amar : de la imposibilitatea de a-mi face pe plac eu mie (si altora) ,lamentari si mai ales, cautari odioase de sperante pierdute.Ceilalti,lumea asta din jur se sublimeaza la dezgust profund in doua secunde.Ecuatiile complicate se rezolva in cifre;nu e nevoie de sentimentalism.Fuck this all shit!!!!!!!!